30.....oau!!!

Da, nu-mi vine sa cred ca maine implinesc 30! Nu asa visam sa fie aniversarea mea de 30 sau mai bine zis nu asa ma asteptam sa ma gaseasca cel de al 30-lea an al vietii mele, dar...uite ca a venit, m-a gasit asa cum sunt si incerc sa-l intampin cu bucurie. Ce visam? Primul copil la 30 si al doilea la 32 :))  Ce visez acum? Gemeni....la 33 :)) :)) Doamne Ajuta! Intotdeauna am visat sa am un baietel; iubesc copiii in general, dar sunt topita dupa baietei; ii ador, asa ca inca de acum 10 ani imi tot potrivesc in cap diferite nume de baieti; preferatele mele: Radu (e si numele tatalui meu, al fratelui meu si al altor barbati dragi mie), Tudor, Horia, Luca si mai nou......Matei :)  . In ultimii ani insa, m-am gandit mult si la posibilitatea ca Dumnezeu sa ma binecuvanteze cu o fetita.......si atunci, am inceput sa ma gandesc si la nume de fetite, asa ca am ales: daca voi avea o fetita o va chema fie Radda (ma tem insa sa nu fie un nume...cel putin ciudat) sau mai sigur Emma-Andreea. Partea haioasa abia acum vine: de putina vreme am aflat ca unul dintre barbatii langa care am visat eu ca-mi voi petrece viata si cu care voi avea copii, tocmai a devenit tatic si are o fetita pe care o cheama......Emma :) funny, nu? Asadar...cu zambetul pe buze si cu speranta ca rugaciunea mea va fi ascultata, ma pregatesc pentru petrecerea de ziua mea, alaturi de prieteni si de oameni dragi, in general. La multi ani...mie! :)

......baby I need you more :)

....si simt ca...

fall to pieces

Lacrimi

Nu am mai scris de mult si m-am zbatut o vreme intre dorinta de a-mi scrie aici gandurile, trairile, bucuriile si tristetile, in ideea de a ma descarca, de a putea reveni asupra lor mai tarziu si cea de a "nu-mi spala lucrurile in public", pentru ca oricine poate citi ce scriu eu aici. Nu am decis inca exact ce voi face, dar deocamdata simt nevoia sa scriu si pe moment asta ma ajuta sa ma descarc. Trec printr-o perioada tare proasta: ma mut (in principiu e de bine; vreau, imi doresc sa fac asta si mi se pare un fel de...nou inceput, dar in acelasi timp ma despart de niste prieteni care pt mine, in ultimii 4 ani au insemnat "familie"), nu sunt deloc multumita de modul in care reusesc sa-mi gestionez timpul (dorm, citesc, ma rog,ma relaxez, ma plimb si iubesc viata mult mai putin decat ar trenui si decat mi-as dori), plang mult, mult de tot (poate cel mai mult; mai mult decat am facut-o vreodata pana acum); plang oriunde: la munca, pe strada, acasa; ma sperie si ma seaca de puteri starea asta; sunt usor bulversata si nu stiu exact ce repere am, pe ce si pe cine ma pot baza; m-am saturat si eu sa-mi tot zapacesc putinii prieteni pe care ii am, cu tristetea, lacrimile si pesimismul ce ma stapaneste de ceva vreme. Vreau sa traiesc! Vreau sa iubesc (preferabil o persoana potrivita)! Vreau sa ma bucur de viata asta ce trece atat de repede si cel mai mult.....vreau sa nu mai plang...dar inca nu am invatat cum sa-mi opresc lacrimile ce curg mereu, mereu...imi umfla ochii si nasul si imi dau dureri de cap. Pentru cei din jur durerea mea si lacrimile mele ar putea parea prostii, dar pentru mine.....s-a naruit o lume (acum ceva vreme) si eu nu reusesc sa ma mai adun din ruine. Sper in mai bine; cred ca Dumnezeu ma va ajuta sa scap, dar sper sa nu innebunesc pana atunci.