Nu, nu am gasit-o...

.....nu am gasit fericirea! O caut si o caut mereu de ceva ani; ma amageste, apare la cate un colt si atunci eu o iau la goana spre ea, nebuneste, fara sa-mi mai pese de nimic, pe unde calc si ce lovesc si alerg, alerg, dar de fiecare data e mai iute ca mine! Iar o pierd dupa ce am reusit abia sa o zaresc, nici macar nu m-a tinut o vreme in brate, nici macar nu m-a lasat sa gust putin din cupa dulce ci doar...m-a amagit. Si ma intreb, daca sunt un om bun si rabdator si bun si....bun si...iarasi bun, atunci cum reusesc mereu sa fiu ranita de oamenii care imi spun ca sunt un om bun? Si daca ma ranesc, eu de ce nu pot sa ma vindec si sa-mi vad de drum, asa cum o fac ei? De ce imi e atat de greu sa dau uitarii totul? Si apoi...de ce ma las din nou ranita? Imi doresc sa pot sa stau intr-un coltisor cu nefericirea mea si sa-i vad pe ceilalti fericiti, cantand, zambind, dar sa nu ma doara asa rau inima, sa nu-mi mai curga atatea lacrimi; sa pot sa-i iubesc in continuare pe cei pe care i-am iubit, in tacere, fara sa-mi fac atat de mult rau. Cand o sa reusesc sa prind nenorocita aia de fericire....nu o mai las sa fuga vreodata!!!