Nu e un secret pentru nimeni faptul ca-mi doresc unul, doi copii (sau cati imi da Dumnezeu - niciodata nu se stie). O strig in gura mare de ceva vreme desi stiu ca asta nu e o atitudine prea...sanatoasa (multi spun ca visele, dorintele si planurile nu e bine sa le spui caci nu se mai indeplinesc, dar eu sunt usor...victima si imi face bine sa fiu compatimita si....sfatuita, asa ca nu ma feresc sa ma vaicaresc) - asta sunt eu. Si daca pana acum ceva vreme nu prea stiam cu ce se mananca "ocupatia" de mama, uite ca datorita blogurilor de mamici, a cunostintelor si prietenelor devenite intre timp mamici, incep sa aflu tot mai multe si una din lectiile invatate a fost aceea ca nu e deloc usor; e teribil de greu sa fii o mama asa cum ti-ai dori sa fii (adica sa fii tu multumita de prestatia ta), dar am aflat si ca e extrem de frumos, minunat, grozav sa fii mama unui sufletel micut, un sufletel pentru care (cel putin in primii ani) tu esti totul, esti lumea, universul lui.
Si pana sa ma miluiasca pe mine Dumnezeu cu un sufletel mic, ma bucur cat de mult pot de copiii altora. In seara asta am avut.....onoarea :) sa-mi petrec cateva ore cu un smecheras: un baietel tare dragut pe care l-am iubit inca din primele clipe in care l-am cunoscut; e adevarat ca imi erau dragi si parintii si bunicii si familia lui in general, dar fatzuca aia dulce, ghidusa, ochisorii cu gene lungi si zambetul smecherit m-au cucerit iremediabil. Am pupat obrajori pufosi si rumeni, am tinut o manuta mica, mica cu degetele si mai mici, am ascultat cuvinte in limba "pasareasca", am fost botezata cu un nume nou (Kleo- chiar imi place numele asta :)) ), m-am minunat de cate lucruri (pentru noi, adultii, banale), il fascineaza, de cata rabdare are un copilas sa stea sa admire masini ce trec pe strada si porumbei si culorile masinilor si.......alte lucruri simple. Si chiar daca nu a fost in apele lui .......cele mai bune (asta mi-a spus mama lui, si o cred pe cuvant ca doar ea il cunoaste cel mai bine, caci eu nu m-as fi prins), a fost o intalnire tare draguta si care m-a incarcat pozitiv, drept pentru care: multumesc piticot si mamica de piticot!!!! :) Plus de asta am mancat si o prajitura - Amandina, absolut de-li-cioa-sa la Chocolat - siropoasa si ciocolatoasa.....yammmy! Aaaa...si am aflat si ca pedeapsa aia simpla din copilarie cu pusul la colt inca functioneaza si mi se pare fascinant (si teribil de amuzant) cum un lucru atat de simplu poate lucra atat de bine psihologia unui copilas. Dragut :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu