Despre mine

sâmbătă, 12 martie 2011

Poveste I

A fost odata ca niciodata o fetita. O fetita incapatanata si cu o personalitate puternica, pe care parintii, bunicii si toate rudele o iubeau mult, mult. Copilaria si-a petrecut-o in mare parte la bunici, la tara, langa un oras mic, intr-un satuc si mai mic. Toata copilaria a simtit ca viseaza; totul era atat de frumos: casuta mica a bunicilor, aflata la marginea satului, pasarile si animalele din curte (le stia pe fiecare si impreuna cu fratele ei alesese si nume pentru fiecare vietuitoare in parte), viata linistita si fara griji, copilaria cu putinul ei din vremea aceea, dar atat de dulce copilarie. Se trezea in diminetile de vara in ciripit de pasarele, vedea soarele inaltandu-se pe cer, iesea in poarta si vedea in fata dealuri cu pasuni, cat vezi cu ochii, in stanga dealuri impadurite, iar in dreapta, de-a dreptul padurea. Diminetile erau preferatele ei: rasaritul soarelui, roua perlata de pe firele de iarba, vrabiile si randunelele zgomotoase, bunica cu o mamaliga mare si calda asezata pe masa, alaturi de lapte, branza, smantana si oua moi, bunicul care batea coasa pe nicovala, pregatindu-se de o noua zi de munca la camp. Iar diminetile de iarna erau cu miros de cartofi rumeniti pe plita, mere coapte, seminte de dovleac si vin fiert cu scortisoara. Uneori erau si dimineti ploioase si urate, dar atata timp cat in soba ardea focul, in casa era cald si bine, bunica tesea la razboi si bunicul hranea animalele apoi venea in fata sobei si desfacand porumb, sau spargand nuci incepea sa spuna povesti ce i se pareau fantastice, despre razboi si rusi si nemti si cazemate, despre vremuri grele din timpul razboiului, dar si despre bucuria si mandria de a lupta pentru tara ta, pentru libertate si pentru pamantul stramosesc.
Si mai erau si diminetile in care fugea repede in gradina imensa din spatele casei, isi lasa papuceii la portita si mergea desculta prin iarba, culegand roua pe talpi, strabatand cararea plina de pruni, trecand pe langa marul urias cu mere varatice, dulci si parfumate, vizitand si via ce adapostea printre butuci si vita, un piersic cu crengile plecate de bogatia roadelor, lua in fuga o pruna, un mar, o piersica....rupea un porumb cu matase rosie si unul cu matase galben aurie si isi facea doua papusi cu care planuia sa se joace dupa-amiaza, cand soarele dogorea si isi gasea salas sub nucul cel mare si batran din curte, nucul cu cele mai bune nuci pe care le-a mancat vreodata. Si fetita a crescut, a invatat sa citeasca si iubea zilele in care isi lua cartea, ("Viata la tara" - Duiliu Zamfirescu - una din preferatele ei, citita si rascitita) si mergea in gradina, pe iarba moale, presarata cu floricele de toate culorile si aromele si statea acolo, captivata de poveste, ore in sir. Iubea fiecare coltisor din casa, curte, sau gradina; astepta cu bucurie fiecare sfarsit de saptamana sau vacanta, ca sa fuga catre "dumbrava ei minunata". Apoi, deodata, a trebuit sa creasca si sa inteleaga lumea, brusc; intr-o noapte s-a trezit si l-a vazut pe bunicul ei drag plangand; bunica nu mai era. Cum s-a intamplat...nu a reusit sa-si dea seama nici pana in ziua de astazi; seara cand s-a culcat, bunica se plangea ca o dor rau picioarele si "o inteapa inima".....si apoi, la cateva ore....s-a dus. Nu a stiut cum sa reactioneze; nici macar nu a plans pentru ca nu stia exact ce inseamna "moartea"; era ceva nou si nu stia cum sa reactioneze, asa ca a fost linistita si rece; au mai fost vacante si weekend-uri apoi, dar nu au mai fost la fel; tot timpul a lipsit ceva, cineva mai exact. Dar anii au trecut, viata si tineretea au mers mai departe, toata dragostea s-a canalizat catre unicul bunic ramas, insa a venit ziua in care a trebuit sa il lase batran si singur si sa plece departe, la scoala. La inceput, vizitele acasa si la bunic erau dese, apoi s-au tot rarit, pana au ajuns la 2 pe an si atunci pe fuga isi gasea bunicul cu lacrimi de bucurie in ochi si il lasa cu lacrimi de tristete; nu a vazut vreodata o imagine mai trista, decat aceea a bunicului cu ochii mici, cu barba carunta si cu lacrimi siroind pe obrazul brazdat de anii grei.
....................

2 comentarii: