La Multi Ani tuturor!

Sa aveti un an asa cum il doriti!
Sa gasiti ce cautati!
Sa primiti ce asteptati!
Sa va fie cum sperati!

La mulţi ani cu sănătate,
Să vă dea Domnul tot ce doriţi,
Zile senine şi fericire,
La mulţi ani să trăiţi!

Fie-va viaţa numai lumină,
Şi din lumină să dăinuiţi
Pentru credinţă şi libertate
La mulţi ani să trăiţi!

Sfarsitul unui an ....oribil!

Abia acum, la final de an, stand si privind in urma, realizez cat de cumplit a fost! In fiecare zi am sperat sa fie ultima in care plang, sa mi se intample si lucruri bune, sa intalnesc oameni care sa nu ma faca sa sufar............dar in fiecare zi am fost dezamagita. Am pierdut prieteni si oameni la care tineam (parte din cauza mea, parte din......a destinului, sa spunem) si pe care nu mai am cum sa-i recuperez; l-am pierdut pe cel care a contat cel mai mult vreodata in viata mea; am pierdut vise, iluzii si sperante. Tot anul asta am aflat ca nici o suferinta fizica nu e la fel de mare ca durerea sufleteasca. Am trecut prin depresie, zbucium, suferinta. Am cazut si m-am ridicat ca sa cad din nou. Am trait anul asta.....netraind. Un singur lucru bun mi s-a intamplat (si pentru asta ii multumesc lui Dumnezeu) si sper sa nu pierd vreodata nadejdea si credinta dobandite printre ropotele de nefericire! Nadejdea in ajutorul de sus e cea care m-a ajutat sa fiu inca, azi, aici in fata monitorului. Si da....se termina acest an si sper la unul mai bun! Dar cine ma poate incredinta ca fix in noaptea aceea de 31 spre 1 mie nu imi vor curge inca lacrimi, sufletul meu nu va fi la fel de sfasiat, prietenii nu-mi vor fi la fel de departe si distanti, dragostea nu-mi va parea la fel de imposibil de atins.........? Mi-e frica sa indraznesc sa sper la un 2012 mai bun, mai frumos si mai fericit! Si totusi sper, sper si ma rog din tot sufletul meu sa nu mai fie atata suferinta pe pamant: mamele sa nu mai piarda copii (nascuti sau nenascuti), copiii sa nu se mai imbolnaveasca, bunicii sa nu mai plece atat de repede dintre noi, dragostea sa nu mai fie atat de...stupida (oamenii sa se indragosteasca "corect" si sa nu mai fie atatea iubiri neimpartasite), sa nu mai fie ura si cearta, sa nu mai fie egoism si rautate..............sa fie pace, liniste, credinta si...iubire! Iar pentru mine vreau.....liniste, liniste si armonie in sufletul meu, sa-i inteleg si sa-i iert pe cei din jur. La Multi Ani (neaparat) Fericiti! Asa sa ne ajute Dumnezeu!

..........cand spuneam ca lucrurile merg spre bine....

Azi e o zi pe care o astept de mult, de foarte mult timp; azi ma ocup cumva de ......bunastarea sufletului meu- primesc - o vizita f f f importanta, ma intalnesc cu un om deosebit..........asadar astept cu interes si mare emotie momentul. Peste toate astea, azi ar tb sa fie si petrecerea firmei; destul de dragut, doar ca uite cum vin unii  si imi strica toata buna dispozitie si armonia......... Din emotie si bucurie ma trezesc in lacrimi si .......lehamite. Cum sa fac sa nu-mi mai pese de oamenii care imi fac rau si de intamplarile ce ma demoralizeaza????

ce faci cand te plictisesti :)

Pentru Bibi

Pentru ca e atat de simplu sa fii sanatos, sa pui mana pe un telefon si sa donezi 2 euro, eu cred ca o putem face cu totii. Atat de putin pentru noi poate insemna atat de mult pentru viata unui copil! Pentru Bibi.......va rog! 

Vine Craciunul........

...si asa cum in general autoritatile romane sunt mereu "luate prin surprindere", asa reusesc si eu sa imi inghesui toate toate ...toateee trebusoarele, pe ultima suta de metri si sa fiu ...surprinsa de rapiditatea cu care se scurg zilele de dinaintea sarbatorilor. Azi cand m-am uitat in calendar si am vazut ca mai sunt atat de putine zile (!!!!!!), am intrat in panica. In fiecare an imi propun sa cumpar cadouri dragute, pentru cat mai multa lume, fara a uita sau omite pe cineva, sa le iau din timp, eventual sa incerc sa fac ceva dragut chiar cu mana mea (felicitare, o bijuterie, o prajiturica - turtite dulci frumos decorate, in folie colorata cu fundite de Craciun.....ceva), sa incerc sa nu le iau in ultima clipa si sa cheltui mult pe cadouri inutile ci sa caut sa fie ceva special si de folos pentru fiecare in parte, cumparat inainte de explozia (ciudata si nejustificata!!!!) a preturilor din mall-uri si centre comerciale. Ei.....dar reusesc eu vreodata sa fac asta?....ei bine, NUU!! Offf... si tare imi e ciuda si iar promit ca ...la anu' nu mai fac asa........Acum trebuie sa ma gandesc repede si bine cum fac sa ma descurc ca vad ca deja a inceput marea nebunie si febra a shopping-ului prin oras.
Si tot referitor la cumpararea cadourilor din timp, am si o poveste in care eu am incercat sa fac lucrurile bine, dar...nu mi-au iesit! Asadar, in noiembrie, un om tare drag mie, omul acela pentru care as face tumbe, m-as da de trei ori peste cap si m-as face mica mica, cat sa-i incap in buzunarul de la piept, de unde nu as mai vrea sa plec vreodata, sa stau acolo sa-i ascult inima batand si asta sa ma faca atat de fericita incat sa nu-mi mai doresc nimic altceva, isi sarbatoreste ziua numelui, asa ca....anul acesta mi-am propus sa-i cumpar cel mai dragut cadou din lume (bineinteles ca nu stiu care ar fi acela si cam cat m-ar costa), asa ca m-am decis asupra unui cd cu muzica......speciala (melodii si versuri pe care i le-as rosti eu, soptit, in fiecare zi, la ureche, dc mi-ar da ocazia sa o fac). Bun, o data hotararea luata, caut pe net sa aflu de unde pot cumpara cd-ul; gasesc: Carturesti - nu este pe stoc dar se livreaza de la furnizor; buuun, suuper, fac comanda, il primesc prin curier...ce mi-as putea dori mai mult; cum eram in prima sapt din octombrie......am fost convinsa ca voi avea cadoul la momentul potrivit si eram chiar multumita de mine. Ei.....dar....surpriza!! Cadou meu nu a ajuns nici pana azi!!!!!!!!! A trecut si momentul aniversar, nervii mei s-au intins si iar s-au intins, am sunat si le-am scris celor de la Carturesti cel putin de 2 ori pe saptamana. "Ne pare rau dar nu a ajuns de la furnizori". Ufff!! Ce sa mai fac......m-am calmat, l-am asigurat pe om ca are un cadou din partea mea si probabil il va si primi la un moment dat....si.....astept. Ar fi frumos ca macar de Craciun sa ajunga.
Pana atunci..........imi bat capul cu idei de cadouri pentru oameni dragi, gen:
- tata: ceva util, dragut si nu f scump (ma cearta ca imi cheltui banii)
- mama: din pacate e departe de mine asa ca nu-i pot oferi decat vorbe bune prin telefon si imbratisari de departe (eventual cateva poze si o scrisorica- ideea asta mi-a venit acum pe moment si cred ca e chiar ok);
- frate: ceva care sa-i placa (f greu de nimerit pe gustul lui), neaparat rock (cd, bratara, pandativ, carte......)
- colegi birou: ......greu, f greu: dragut, micut, simbolic, nu f scump (vreo 8 buc)
- prietene: chestii micute, finute, utile.........
- diversi oameni dragi, de diferite varste: aprox. 5
- matusi, unchi, verisoare: ~8
Si .......sa ne linistim cu.....un colind :)

Privirea inainte, oftatul inabusit, lacrimile inghitite si.....tot inainte

Daca stie cineva sentimentul ala in care, desi te simti sfasiat si deznadajduit, pozezi happy, zambitor, implinit si fericit...........ei bine, cam pe aici sunt eu acum. Nu, nu ma plang si o sa incerc sa nu o mai fac, doar ca ma simt cumva.......o prefacuta. Incerc sa ma mint pe mine si pe cei din jur, ca nu mai sufar. Daca pe cei din jur reusesc sa-i mai....pacalesc, cu mine e cel mai greu. Si stiu ca orice as face si oricat timp ar trece, sentimentele mele vor ramane mereu acolo si oricat as incerca sa imi fac vise si sperante noi, ce nu mai au legatura cu trecutul, inca ma bantuie noaptea in somn si in vise, dimineata cand deschid ochii si seara cand incerc sa adorm, visele si iluziile mele pierdute, acelea in care mi-am pus tot ce am avut eu mai bun, tot sufletul meu si toata nadejdea. Dar.....lasa...o sa treaca ....sau cel putin asa incerc sa ma mint, sa imi sterg repede lacrima ce curge pe obraz gata gata sa-mi strice machiajul (sub care incerc sa-mi ascund tristetea), sa ridic capul si sa pasesc increzatoare, tropain cu tocurile mele inalte (pe care ma cocot ca sa nu mai vad amaraciunea). Asa imi vine sa las totul si sa fug departe, undeva unde toate astea sa nu ma mai poata ajunge, sa fiu un om nou intr-o lume noua!

O ce veste mi-nu-naaaaa-ta!

Am sufletul plin de bucurie de cantec, de colind, de sarbatoare, de credinta si speranta! Am fost la concert de colinde - corul Tronos; a fost tare frumos! Incredibil cat de mult pot transmite oamenii astia prin vocile si stradania lor!
Si........vine Craciunul, vine Craciunul!! Daca stau si reflectez la ce inseamna Craciunul pentru omenire, dincolo de mosi Craciuni si cadouri care mai de care mai scumpe si brazi care mai de care mai impodobiti si mancare care mai de care mai sofisticata, mai multa si....tot mai multa si petreceri cat mai "de pomina" (lucruri placute de altfel, dar cu care avem tendinta sa exageram) si imi amintesc ca Isus se naste iar si iar, cu fiecare Craciun, sunt mai linistita, ma simt mai....usoara si am mai multa speranta in suflet (si poate mai putin bezmetica in alergatura de fiecare zi dupa cadouri, cumparaturi, tramvai, metrou.......maruntisuri). Imi doresc ca anul acesta sa traiesc Craciunul asa cum nu am mai facut-o de cand ........am crescut mare!
Pana la Craciun.........colinde :)

I feel........

" I feel pretty, oh so pretty
   I feel pretty and witty and bright...........................
   I feel charming, oh so charming.....!"     :)

   Nimic important.......doar ca....asa ma simt azi....acum ....  :)

Unde sa mai caut ce am pierdut????

Mi-am pierdut viata mea de altadata; viata aia in care fiecare zi era frumoasa, in care eram linistita, increzatoare, aveam vise si sperante; viata in care orice mi se parea posibil si in care treceam usor peste tot ce era greu. Imi vreau viata inapoi! Alerg cu disperare sa o gasesc si ea se ascunde! Unde sa o mai caut??? Unde, Doamne.....unde?

Mi-e dor de bunicii mei

Mi-e dor de ei.....de batranii aceia care m-au crescut; de taranii aceia romani, buni, drepti, credinciosi, cu frica de Dumnezeu, langa care traiam sarbatorile adunati cu totii pe langa soba in care lemnele trosneau si aruncau scantei si plita pe care ei, bunicutii mei batrani, puneu atatea bunatati si scoteau ce aveau ei mai de pret prin camara, atunci cand copiii le calcau pragul.
Mi-e dor de bunicul meu, ultimul pierdut dintre toti 4. Bunicul meu cu ochii blanzi, cu parul alb, cu pielea batrana dar fina si moale, cu mainile slabe sprijinite in toiag, aplecat de vreme si greutati, dar atat de bun si cu o vorba buna si o gluma, tinute la indemana.
De curand am reusit sa ajung la Manastirea Petru Voda, la marele duhovnic Iustin Parvu. Un batranel....la fel ca bunicul meu. Am avut imensa bucurie sa pot sa-mi plec genunchii in fata lui si sa-i sarut mana moale si batrana, mana cu care a binecuvantat atatea capete, cu care a scris atatea cuvinte de invatatura; mainile pe care le-a impreunat in rugaciune pentru atatea suflete ratacite. Inca de cand l-am vazut pe bunul parinte, mi-a amintit de bunicul meu. Ieri am ajuns la mormantul unui alt bun si drept parinte, pe care l-am vazut in poze si pe copertile cartilor, cu aceeasi barba alba, aceeasi ochi blanzi, aceeasi frunte brazdata de riduri dar senina, aceleasi maini in rugaciune, parintele Arsenie Papacioc. Iarasi am plans si mi-am amintit de bunicul. Cand au murit bunicii mei, unul cate unul in decurs de cativa ani, am suferit si mi-a parut rau, dar...nu am plans. Nu stiu de ce, dar sunt destul de resemnata in fata mortii si stiu ca lacrimile nu-mi pot reda oamenii dragi. Ultimul dintre toti a ramas bunicul meu cel mai drag; bunicul meu care m-a crescut, care mi-a cantat si mi-a spus poezii, care mi-a facut mere coapte pe plita si care m-a invatat sa mesteresc jucarii din lemne, bunicul meu care imi spunea povesti din razboi si care ma fascina cu mestesugul povestilor lui, bunicul meu care imi cioplea lingurita micuta de lemn, de fiecare data cand mancam ou fiert iar eu mancam doar de dragul linguritei, bunicul care lua o bucata de lemn si facea minuni cu mainile lui (tot felul de obiecte ce ma fascinau), bunicul care nu m-a batut niciodata in viata lui, cu toate ca faceam numai boacane, bunicul care se aseza seara in fata icoanelor si spunea o sumedenie de rugaciuni pe care le stia pe de rost si noi, nepotii stateam in genunchi alaturi si repetam dupa el fiecare vers al rugaciunii, bunicul pentru care atunci cand am crescut nu am avut destul timp sa-i mai ascult povestile, sa-i ingrijesc boala si batranetea, sa-i sarut mana batrana si sa-i aduc alinarea cu o vorba buna.
Imi pare atat de rau ca nu mi-am pretuit mai mult bunicii atunci cand ii aveam, ca nu am incercat sa culeg de la ei datinile si obiceiurile romanesti (moldovenesti) pe care le iubesc si de care sunt mandra, ca nu am facut mai mult atunci cand puteam sa fac. Si imi e dor de ei si imi pare rau ca nu i-am plans atunci cand i-am pierdut. Ii plang acum si ma rog pentru ei si sper sa fie in locul acela minunat in care se duc oamenii buni si drepti!

Raport de .........viata

1. Traiesc, sunt sanatoasa (cel putin la trup :) )........si asta e de bine.
2. Am speranta, incredere si.....ma rog cat de des imi amintesc sa o fac!...........de foarte bine.
3. Iubesc.........(pe cine nu ar trebui)...................aici nu prea e de bine :(....dar hey! iubirea e frumoasa oricum, nu?
4. Mi-am "subrezit" prieteniile mai noi si am "reintarit" altele mai vechi.........nu e prea bine; mi-as fi dorit sa le pastrez pe toate.
5. Caut inca, stari sufletesti de care imi este dor, dar am mai si gasit unele pe care le credeam complet pierdute.
6. Ascult tot mai multa muzica; aproape orice si oriunde; cu rol de terapie.
7. Incep sa ma gandesc, tot mai mult, la posibilitatea "evadarii", pe termen nelimitat, in alta tara (iubesc Romania, dar ma face sa sufar).
8. Am dus cateva "lupte" cu prieteni ce nu ma inteleg si incearca sa ma convinga de faptul ca "ce vor ei pentru mine e mai bine decat ce vreau eu pentru mine". Am obosit sa ma lupt cu ei, asa ca.......m-am retras.
9. Mi-am dorit "ceva" din toata inima mea, cu tot sufletul si din tot cugetul, dar......nu am obtinut. Cel mai mult ma doare ca unii din cei pe care ii consideram apropiati, si-au dorit, la fel de mult, sa nu primesc acel "ceva" (tot pentru ca ei cred ca stiu ce e mai bine pentru mine). Asta m-a durut. Rau.
10. Imi doresc atat bine incat  ......sa pot uita tot ce a fost rau (nu mai mult de atat)!

saxy mood :)

azi imi doresc o zi...moale, pufoasa, calduta, cu ciocolata calda aburinda, cu o hainuta soft mirosind a balsam dulce, cu parfum cu aroma de vanilie, in parul meu, cu vorbe putine si zambete multe, cu suflete calde si .......lacrimi putine! :)

Ce ne facem cu tarisoara noastra?

Atunci cand mandria, demnitatea, respectul, educatia .......si toate celelalte lucruri bune, drepte si frumoase, pentru care au luptat stramosii nostri, ne-au fost luate, nu ne mai ramane decat credinta si dragostea, dar uite cum vine el......presedintele nimanui, presedintele celor care au primit 3 mici si 2 beri ca sa voteze cu el, presedintele pentru care nu conteaza istoria, traditia, credinta poporului nostru, uite-l cum vine si "rade a prost" in mijlocul unor oameni care prin smerenie, seriozitate si rugaciune incearca sa mai tina poporul asta pe fagasul normal !!! La canonizarea unui sfant, cazi in genunchi si te rogi cu lacrimi ca Dumnezeu sa se indure de tine si de aproapele tau (iar ca presedinte, aproapele ar tb sa fie fiecare om din tara pe care o conduci), nu  hahai si arunci cu glume proaste, nu tii discursuri TU despre un Sfant!!!!! (iar dc nu esti in stare sa faci asta, dc inima nu ti se inmoaie in casa lui Dumnezeu, atunci stai acasa!!! Nu veni in randul oamenilor de buna credinta sa-i inveti tu evlavia in care ei traiesc zi de zi!!!)

Love song :)

M-am indragostit de tot ce canta Adele!! Iar versurile.......sunt fenomenale!! M-am ferit mult timp sa scult Adele, poate pentru ca simteam ca o sa-mi creeze o anume.....dependenta :), insa tot sarind din blog in blog, intr-o zi am gasit postarea cu Adele - Rolling in the deep....si pana aici mi-a fost! :)

Toamna iubesc sau.....iubesc toamna!

Toamna sunt melancolica, sunt trista si vesela in acelasi timp, plutesc si caut ceva....ceva nou in viata si in inima mea. Ceva dinamic si neasteptat, ceva ce ma poate scoate din melancolie, ceva care sa-mi dea forta si energie!
Iubesc toamna pentru frumusetea culorilor, pentru intensitatea batailor inimii mele, pentru ceaiul cald cu miere si lamaie, baut in timp ce rasfoiesc o revista sau ...niste bloguri :), pentru faptul ca in fiecare toamna simt nevoia sa ma indragostesc, iar in ultimii ani, ma indragostesc iar si iar, cu fiecare frunza ce se ingalbeneste, cu fiecare adiere de vant, cu fiecare strop de ploaie ce pica, cu fiecare tic si fiecare tac, cu tot sufletul si cu toata fiinta, de acelasi si acelasi barbat! Si as vrea sa pot sa-i spun in fiecare dimineata ca si azi, indiferent de dorinta si impotrivirea mea si a lui si a lumii intregi, si azi ....ma voi indragosti din nou de el! Si-mi va parea mai tanar si mai frumos, mai drag si mai aproape de sufletul meu, cu fiecare toamna ce va trece peste noi, cu fiecare frunza galbena, cu fiecare adiere de vant, cu fiecare strop de ploaie, cu fiecare ticait de ceas!
Si in asteptarea marilor schimbari si a vindecarii de melancolie..... si azi...ma indragostesc!

Zu: De ce am renuntat la Gradinita Disney

Zu: De ce am renuntat la Gradinita Disney: Dupa cum am mai spus, schimbam gradinita. De ce o schimbam, eh, asta este alta poveste, pe care va rog sa o cititi si sa o dati mai departe,...

De ce eu, de ce mie?

Am ajuns sa ma intreb de ce mi se intampla mie asta? De ce eu? Ce am facut sau ce nu am facut? De trei zile plang neintrerupt. Ochii mei nu se mai usuca si lacrimilor nu le mai e jena sa iasa nici la birou de fata cu colegii, nici de fata cu prietenii, nici cand vorbesc la telefon...pur si simplu curg...ca un izvor nesecat. Deja ma intreb dc cei din jur nu au inceput sa ma creada nebuna (sau poate asta vor sa-mi comunice colegii care ma ignora si ma lasa cuminte cu lacrimile mele). Incerc sa muncesc, sa citesc, sa ma uit la tv, sa ma plimb, sa vorbesc cu prietenii, dar orice as face lacrimile mele nu vor sa se opreasca. Eu stiu de ce plang, numai ca nu mai stiu cat voi continua sa o fac. Stiu ca lacrimile nu sunt o solutie, dar nu stiu cum altfel sa-mi strig durerea ce mi-a cuprins inima. Cateva luni, cat a fost vara, soare, cald si frumos, am reusit sa le stapanesc...dar acum nu le mai pot opri. Nu mai stiu ce sa fac si pe ce drum sa apuc. Stiu ca ar tb sa fac niste schimbari majore, drastice si decisive in viata mea, dar uite ca nu ma pot opri din plans ca sa pot sa-mi pun si gandurile bune cap la cap. Deocamdata nu sunt nebuna si mai am ceva minte intreaga, dar tare simt ca ma copleseste durerea si ca o sa o iau razna daca ma mai tine mult asa. Si da...stiu ca scriu numai lamentari si vaicareli pe blog, dar e singurul mod in care simt ca mai las din durerea de pe umeri, asa ca .....atunci cand voi avea mai multe lucruri vesele decat triste de povestit, probabil se va inveseli si blogul meu.

Cum e posibil?

......sa urasc si sa iubesc pe cineva in acelasi timp? urasc tot ce nu face, urasc ignoranta si nepasarea si iubesc tot ce face, fiecare zambet si vorba buna, fiecare privire, orice gest. Cum sa fac sa scap de sentimente? Cum sa ma vindec de iubire?

In ultima vreme......am visat :)

Nu sunt o blogerita foarte activa. Adica sunt activa la citit blogurile altora, dar f lenesa la scris pe pagina mea. Deseori ma asez sa scriu dar intai citesc ce au scris ceilalti si uite asa ma las furata de randurile comice sau triste, pline de informatii si noutati si.....timpul zboara si imi dau seama ca nu mai are rost sa scriu eu niste...nimicuri. Cu toate astea, poftim...azi e ziua in care m-am hotarat sa scriu :). Asadar, ce fac in ultima vreme:
1. Citesc Quo Vadis. E una din cartile ce fac parte din literatura recomandata pentru liceu, daca nu ma insel; la momentul acela, adica in liceu, am incercat sa o citesc si nu mi-a placut deloc; acum, citesc de cateva zile si nu ma mai pot desparti de ea. Imi place, m-a prins, sunt la pagina 210 din 500 si abia astept sa ma duc in pat si sa citesc din nou :). Intotdeauna am citit mai multe carti in paralel. Nu stiu de ce, pur si simplu asa imi vine, asa imi place si ca atare...asa fac, drept urmare mai am de terminat si o carte f draguta si interesanta, "Rugaciuni catre tineri"- Marius Iluca; o carte usor religioasa dar care cuprinde adevarul dureros in care traim: societatea "murdara" in care traim si care i-a determinat pe tineri sa se indeparteze de tot ceea ce inseamna valoare, moralitate, crestinism.
2. Calatoresc - prin locuri in care mi-am dorit intotdeauna sa ajung si nu am avut ocazia: prin padurile, dealurile, campiile si muntii tarii noastre. De ceva vreme am inceput sa-l descopar pe Dumnezeu. Am inceput sa ma regasesc in rugaciune, in biserica si am inceput lungul drum de a-L cauta pe El ca sa ma gasesc pe mine si asa am ajuns in randul unui grup de oameni, unii mai tineri, altii mai trecuti, care cauta acelasi drum si aceeasi liniste si impreuna incercam sa vizitam si sa ne rugam in cat mai multe din manastirile si locasurile de cult din tara noastra, prilej cu care am vazut si peisaje si locuri minunate, mirifice, adevarate creatii divine, de care habar nu aveam ca exista. La inceput am fost reticenta si am crezut ca in astfel de pelerinaje merg numai oameni.......sa zic....habotnici; mare mi-a fost mirarea sa aflu ca nu e deloc asa; sunt oameni normali, cu meserii si indeletniciri normale, unii foarte, foarte tineri (lucru ce m-a facut sa-mi fie rusine de gandurile mele- mereu am zis ca sunt prea tanara sa am timp de biserica, rugaciune, sa ma gandesc la sufletul meu si am presupus ca la batranete va fi mai potrivit sa fac asta, dar uite ca tinerii pe care i-am intalnit mi-au dat o lectie; ei au grija de sufletele lor inca de pe acum si nu asteapta batranetea, de care oricum nu suntem siguri) si oamenii astia au timp si de munca, internet, televizor, distractie, concediu, plimbari...dar si de pelerinaje si rugaciuni.
3. Incerc sa mananc sanatos (si oarecum ditetic). Am declarat razboi tuturor alimentelor super-procesate, cu chimicale si potentiatori, cu ingrediente suspecte si artificiale. Incerc ca tot ce mananc sa fie ...home made. Pui, vita, peste - toate gatite in casa (desigur mai light caci tare mi-ar prinde bine si sa scap de cateva kg), legume cat cuprinde, paine...mai rar si cat mai naturala, dulciurele....mai rar spre mai deloc (tough, soooo tough!!!) si desigur reducerea drastica a cantitatii de fructe (sunt o mare, mare consumatoare de fructe, in special seara si am aflat cu stupoare ca....fructele dupa ora 16 ingrasa !!!!!! :(( :(( :((   Mda...si dc nici fructe nu mai am voie,,,,ma "umflu" de iaurt- recomandarea medicului si sper sa reusesc dc nu sa mai slabesc macar sa ma detoxific si sa ma mentin pe linia de "macat cat de cat sanatos".
4. Merg la medic. Da...asta nu e o activitate chiar placuta, dar...pare ca e necesara. Din fericire analizele si testele duc spre bine si sper ca la vizita la medic de poimaine, cand vom pune pe masa toate analizele, testele si istoricul meu medical de pana acum, sa dea Dumnezeu sa fie bine si sa am niste vesti bune legate de sanatatea mea. Oricum am aflat niste lucruri importante (de altfel le stiam dar ......le ignoram, spunandu-mi mereu ca medicii exagereaza): control la medicul ginecolog cel putin de 2 ori pe an, papanicolau macar o data pe an, test HPV la circa 3 ani si mers la medic pt orice semn de boala, oricat de mic si evitarea automedicatiei!!
5. VISEZ!! mereu, mereu, mereu......in somn sau cu ochii deschisi, ziua si noaptea, oricand, oricum si in orice conditii eu ....visez! :)  La o lume mai buna, la pace, la dragoste, la lucruri bune si frumoase........si uneori, printre visele mele...mai si plang, dar...imi trece repede (mai repede ca altadata) si iarasi ....sper si visez! :)

".....totusi este trist in lume!"

M-am saturat sa fiu mereu prietena trista, cea care are o groaza de probleme si tristeti, prietena care are mereu nevoie de ajutor si de un umar pe care sa planga, cea pe care tb mereu sa o compatimesti si sa-i spui o vorba buna, sa o inveselesti si sa o opresti din plans. Asa ma vad eu, in fata prietenelor mele. E adevarat ca incerc cu toate fortele mele si cu toata dragostea sa fiu o prietena buna si chiar am crezut multa vreme ca imi iese, dar acum, de ceva vreme, m-am privit cu un ochi mai critic si am realizat cele scrise mai sus. Rareori imi sun prietenele sa le spun: hey, uite ce fericita sunt ca mi s-a intamplat cutare lucru! fii fericita alaturi de mine! De cele mai multe ori le sun sa le spun ca sunt trista, asa ca tare ma gandesc ca or fi observat si ele lucrul asta si s-or fi saturat si ele sa fiu mereu cea care are nevoie de ajutor si alinare. Ca sa nu mai spun ca atunci cand ele sunt triste si sufera....ma simt atat de neputincioasa si impietresc in fata lacrimilor lor, nestiind ce sa spun si cum sa le sfatuiesc exact. Ma gandesc ca o astfel de relatie nu e foarte corecta si ca ar tb sa incerc sa le ofer mai multa bucurie si mai putin tristete, sa incerc sa le inveselesc si eu pe ele nu sa am mereu nevoie sa fiu inveselita. Dar.......cum sa fac asta? Cum sa fiu eu fericita ca sa le pot oferi si celorlalti mai mult?

Come talk to me......

......daca nu mai pot sa-ti spun tie ce ma apasa, nu mai pot sa spun nimanui, daca nu ma asculti tu cand vorbesc, mai bine tac, daca nu pot impartasi cu tine orice mica fericire, mai bine nu o impartasesc .....si asa se asterne tacerea; o tacere apasatoare, crunta, dureroasa. Urasc tacerea asta!! as transforma-o in orice: cearta, tipete, reprosuri......numai tacere sa nu fie!

all my dreams, my love, my faith ..........please don't fade away

Nu e o melodie trista neaparat......ci doar una ce imi place foarte mult.

need something to heal

Stiu sigur ca imi doresc copii!

Nu e un secret pentru nimeni faptul ca-mi doresc unul, doi copii (sau cati imi da Dumnezeu - niciodata nu se stie). O strig in gura mare de ceva vreme desi stiu ca asta nu e o atitudine prea...sanatoasa (multi spun ca visele, dorintele si planurile nu e bine sa le spui caci nu se mai indeplinesc, dar eu sunt usor...victima si imi face bine sa fiu compatimita si....sfatuita, asa ca nu ma feresc sa ma vaicaresc) - asta sunt eu. Si daca pana acum ceva vreme nu prea stiam cu ce se mananca "ocupatia" de mama, uite ca datorita blogurilor de mamici, a cunostintelor si prietenelor devenite intre timp mamici, incep sa aflu tot mai multe si una din lectiile invatate a fost aceea ca nu e deloc usor; e teribil de greu sa fii o mama asa cum ti-ai dori sa fii (adica sa fii tu multumita de prestatia ta), dar am aflat si ca e extrem de frumos, minunat, grozav sa fii mama unui sufletel micut, un sufletel pentru care (cel putin in primii ani) tu esti totul, esti lumea, universul lui.
Si pana sa ma miluiasca pe mine Dumnezeu cu un sufletel mic, ma bucur cat de mult pot de copiii altora. In seara asta am avut.....onoarea :) sa-mi petrec cateva ore cu un smecheras: un baietel tare dragut pe care l-am iubit inca din primele clipe in care l-am cunoscut; e adevarat ca imi erau dragi si parintii si bunicii si familia lui in general, dar fatzuca aia dulce, ghidusa, ochisorii cu gene lungi si zambetul smecherit m-au cucerit iremediabil. Am pupat obrajori pufosi si rumeni, am tinut o manuta mica, mica cu degetele si mai mici, am ascultat cuvinte in limba "pasareasca", am fost botezata cu un nume nou (Kleo- chiar imi place numele asta :)) ), m-am minunat de cate lucruri (pentru noi, adultii, banale), il fascineaza, de cata rabdare are un copilas sa stea sa admire masini ce trec pe strada si porumbei si culorile masinilor si.......alte lucruri simple. Si chiar daca nu a fost in apele lui .......cele mai bune (asta mi-a spus mama lui, si o cred pe cuvant ca doar ea il cunoaste cel mai bine, caci eu nu m-as fi prins), a fost o intalnire tare draguta si care m-a incarcat pozitiv, drept pentru care: multumesc piticot si mamica de piticot!!!! :)  Plus de asta am mancat si o prajitura - Amandina, absolut de-li-cioa-sa la Chocolat - siropoasa si ciocolatoasa.....yammmy! Aaaa...si am aflat si ca pedeapsa aia simpla din copilarie cu pusul la colt inca functioneaza si mi se pare fascinant (si teribil de amuzant) cum un lucru atat de simplu poate lucra atat de bine psihologia unui copilas. Dragut :)

M-am indragostit!!!!!!

:) mai bine zis m-am reindragostit!!! Ochii albastri, adanci, privire fixa, patrunzatoare, trup super-mega-sexy, voce, Doamne, ce voce!!! Da, el e: Jon Bongiovi :) :) :) :)   :))   Am fost la concert. A fost minunat! Nu am eu o mare si vasta experienta in materie de concerte, dar asta mi-a placut teribil! Au fost buni, foarte buni si au cantat mai mult decat ne asteptam si foarte, foarte bine. Ca de obicei cu organizarea a fost mai prost (cozi imense la intrare- nu am inteles de ce nu au pus mai multi oameni la control acces, jetoanele in dreapta parcului si bauturile in stanga de iti venea rau pana reuseai sa bei o gura de apa, dar in principiu...trecem peste si a fost ok), insa trupa si publicul au fost la super inaltime. Iar despre el, despre Jon...ce pot sa spun: la 49 de ani arata incredibil, canta foarte bine si e .....damn sexy!! Cred ca jumatate din fetele/femeile prezente la concert l-au sau au visat la el macar pret de cateva secunde. Pe mine m-a cucerit definitiv. Eram topita dupa muzica lor si indragostita, inca din liceu asa ca acum ma asteptam ca dupa 10 ani sa se simta trecerea anilor si peste vocile si aspectul lor, dar pare ca pentru ei anii au trecut mai....bland :)   Am fost acolo trup si suflet, am cantat-urlat pana cand m-a lasat vocea, am topait si aplaudat mai mult decat am facut-o pana acum si m-am simtit teribil de bine!

In concluzie, a fost foarte tare si daca vor mai veni, asa cum au promis, sigur voi fi acolo! Love you Bon Jovi!!!

I don't wanna cry no more !!!

Nu, nu am gasit-o...

.....nu am gasit fericirea! O caut si o caut mereu de ceva ani; ma amageste, apare la cate un colt si atunci eu o iau la goana spre ea, nebuneste, fara sa-mi mai pese de nimic, pe unde calc si ce lovesc si alerg, alerg, dar de fiecare data e mai iute ca mine! Iar o pierd dupa ce am reusit abia sa o zaresc, nici macar nu m-a tinut o vreme in brate, nici macar nu m-a lasat sa gust putin din cupa dulce ci doar...m-a amagit. Si ma intreb, daca sunt un om bun si rabdator si bun si....bun si...iarasi bun, atunci cum reusesc mereu sa fiu ranita de oamenii care imi spun ca sunt un om bun? Si daca ma ranesc, eu de ce nu pot sa ma vindec si sa-mi vad de drum, asa cum o fac ei? De ce imi e atat de greu sa dau uitarii totul? Si apoi...de ce ma las din nou ranita? Imi doresc sa pot sa stau intr-un coltisor cu nefericirea mea si sa-i vad pe ceilalti fericiti, cantand, zambind, dar sa nu ma doara asa rau inima, sa nu-mi mai curga atatea lacrimi; sa pot sa-i iubesc in continuare pe cei pe care i-am iubit, in tacere, fara sa-mi fac atat de mult rau. Cand o sa reusesc sa prind nenorocita aia de fericire....nu o mai las sa fuga vreodata!!!

Mare

Astazi am fost la mare; la Mamaia. Soare, plaja, nisip, miros de mare, briza, toate frumoase si amintind de vacanta, dar totusi....atat de trist. Pe cat de frumoasa a fost "fuga" cu cativa prieteni departe de Bucuresti, mersul cu talpile goale pe nisipul fin, valurile (reci, ce-i drept) ce-mi mangaiau gleznele, soarele ce-mi incalzea pielea si sufletul, culoarea (deocamdata rosie :) ) capatata, pe atat de trista era statiunea; hoteluri vechi si neingrijite, cladiri darapanate, numele vechi, cu litere "comuniste" ale hotelurilor ce mai stau in picioare, lipsa spatiului verde, a copacilor.........Ma intreb cum altii pot lua un lucru vechi si sa-l transforme intr-o bijuterie nepretuita, iar noi nu suntem in stare sa ne ingrijim putinele lucruri bune pe care le avem?

Ma intreb daca.......

....daca o sa ma mai simt vreodata asa cum ma simteam la 25 de ani: tanara, libera, plina de speranta si incredere in viitor, capabila sa cuceresc lumea, dornica de munca, de afirmare, imi doream cariera si familie, nimic mai mult si astea, in ansamblu insemnau fericire; eram convinsa ca le voi avea curand. Nu vreau sa ma plang sau sa regret ceva din ce am facut, dar imi pare ca eu, cea de la 25 de ani am ramas incremenita, intepenita, prinsa in timp si stau si ma uit de acolo cum altcineva traieste acum viata mea, in locul meu si nu-mi place ce vad, nu-mi place cum o traieste; condamn societatea in care traim, lipsa valorilor morale, disparitia bunului obicei de a avea un scop in tot ceea ce facem; poate ca fiecare om e responsabil pentru nefericirea sa, dar de cele mai multe ori, (cel putin aici ma refer la generatia mea) si societatea incurajeaza starea asta de...amorteala, de a trai de azi pe maine asteptand sa vedem ce ne mai rezerva viata......ce schimbari mai aduce noul primar, guvern, presedinte....Ok...sa spunem ca termini facultatea, esti tanar si chiar iti doresti sa realizezi ceva, sa schimbi lumea (in bine zici tu...) si incepi sa depui cv-uri si...astepti, astepti si iarasi astepti; intr-un final reusesti si te angajezi, incepi in forta, vrei sa inveti cat mai mult, visezi sa ai si tu proiecte din care sa inveti, la care sa muncesti mult dar de care sa fii mandru si cand abia incepi sa te ocupi cu lucruri mai serioase.....ce se intampla, hop....a venit criza; totul stagneaza sau regreseaza; incerci sa muncesti dar nu prea ai ce, incerci sa faci lucruri bune dar nu prea ai cum, te gandesti sa pleci din tara dar realizezi ca si la "ceilalti" e greu si uite asa ....incremenesti, nu mai ai chef de nimic si iti pare ca nimic bun nu ti se mai intampla si stai si te uiti cum viata curge pe langa tine si tu te uiti....dar ai uitat sa o si traiesti. Si peste toate astea.....esti inconjurat de maxima mitocanie, tiganie, proasta crestere, nesimtire, nepasare (in metrou, in tramvai, pe strada, in parc, vecinii din bloc) aroganta si sfidare din partea celor ce pretind ca ar "conduce" tara asta, mizerie, multa multa multa mizerie la tv. Cum sa mai indraznesti sa ridici capul, sa pasesti mandru si sigur pe tine ca tu ai facut o scoala, ai citit niste carti, vorbesti corect gramatical, cand toate astea....."nu mai sunt la moda"; cum sa nu-ti vina sa te ascunzi intr-o scorbura cand vezi numai fete "proaste" dar cu silicon peste tot pe unde se poate si nu se poate, cu buze false, gene false, fese false, par fals, unghii false....nici nu stiu ce poate sa nu mai fie "falsificat" astazi; cum sa mai indraznesti sa spui ca tu esti destept, cand se poarta prostia (si daca esti destept dar nu ai si ceva din "falsurile" enumerate mai sus, nu existi). Si incerci sa te aduni, sa inghiti cu greu nodul amar ce-ti sta in gat si sa pasesti mai departe si poate o faci o data, de doua ori, dar pana la urma obosesti si ajungi sa te simti la 30 de ani atat de obosit, incat nu vrei sa mai faci nimic, decat sa stai cuminte si sa te odihnesti in timp ce viata trece.
Imi spunea un prieten ca are o cunostinta in Canada si ca la ei e bine, frumos, gasesti un loc de munca, banii sunt suficienti cat sa duci o viata decenta, sa ai un hobby, concediu, casa, caine si ce mai vrei, dar ca la ei sunt incurajate.......divorturile!!!??? Cum asa, de ce???...am sarit eu (crunt revoltata pentru ca divortul, infidelitatea si desfranarea promovate pe scara larga in tara si lumea in care traim, imi par principalele surse ce duc la tristetea, disperarea si amorteala in care traim cei mai multi). Divortul e incurajat pentru ca asta inseamna prosperitatea statului; o familie inseamna o singura casa (un singur impozit, o singura taxa de energie, de gunoi.....de utilitati in general), pe cand doua persoane divortate au consumuri si taxe individuale de unde statul are numai de castigat. Ce putem sa mai spunem sau sa mai facem in fata unor astfel de situatii?
Revenind,......la 25 de ani nu stiam nimic din toate astea si visam mult...foarte mult; acum simt ca si dreptul la vise ne-a fost luat.

30.....oau!!!

Da, nu-mi vine sa cred ca maine implinesc 30! Nu asa visam sa fie aniversarea mea de 30 sau mai bine zis nu asa ma asteptam sa ma gaseasca cel de al 30-lea an al vietii mele, dar...uite ca a venit, m-a gasit asa cum sunt si incerc sa-l intampin cu bucurie. Ce visam? Primul copil la 30 si al doilea la 32 :))  Ce visez acum? Gemeni....la 33 :)) :)) Doamne Ajuta! Intotdeauna am visat sa am un baietel; iubesc copiii in general, dar sunt topita dupa baietei; ii ador, asa ca inca de acum 10 ani imi tot potrivesc in cap diferite nume de baieti; preferatele mele: Radu (e si numele tatalui meu, al fratelui meu si al altor barbati dragi mie), Tudor, Horia, Luca si mai nou......Matei :)  . In ultimii ani insa, m-am gandit mult si la posibilitatea ca Dumnezeu sa ma binecuvanteze cu o fetita.......si atunci, am inceput sa ma gandesc si la nume de fetite, asa ca am ales: daca voi avea o fetita o va chema fie Radda (ma tem insa sa nu fie un nume...cel putin ciudat) sau mai sigur Emma-Andreea. Partea haioasa abia acum vine: de putina vreme am aflat ca unul dintre barbatii langa care am visat eu ca-mi voi petrece viata si cu care voi avea copii, tocmai a devenit tatic si are o fetita pe care o cheama......Emma :) funny, nu? Asadar...cu zambetul pe buze si cu speranta ca rugaciunea mea va fi ascultata, ma pregatesc pentru petrecerea de ziua mea, alaturi de prieteni si de oameni dragi, in general. La multi ani...mie! :)

......baby I need you more :)

....si simt ca...

fall to pieces

Lacrimi

Nu am mai scris de mult si m-am zbatut o vreme intre dorinta de a-mi scrie aici gandurile, trairile, bucuriile si tristetile, in ideea de a ma descarca, de a putea reveni asupra lor mai tarziu si cea de a "nu-mi spala lucrurile in public", pentru ca oricine poate citi ce scriu eu aici. Nu am decis inca exact ce voi face, dar deocamdata simt nevoia sa scriu si pe moment asta ma ajuta sa ma descarc. Trec printr-o perioada tare proasta: ma mut (in principiu e de bine; vreau, imi doresc sa fac asta si mi se pare un fel de...nou inceput, dar in acelasi timp ma despart de niste prieteni care pt mine, in ultimii 4 ani au insemnat "familie"), nu sunt deloc multumita de modul in care reusesc sa-mi gestionez timpul (dorm, citesc, ma rog,ma relaxez, ma plimb si iubesc viata mult mai putin decat ar trenui si decat mi-as dori), plang mult, mult de tot (poate cel mai mult; mai mult decat am facut-o vreodata pana acum); plang oriunde: la munca, pe strada, acasa; ma sperie si ma seaca de puteri starea asta; sunt usor bulversata si nu stiu exact ce repere am, pe ce si pe cine ma pot baza; m-am saturat si eu sa-mi tot zapacesc putinii prieteni pe care ii am, cu tristetea, lacrimile si pesimismul ce ma stapaneste de ceva vreme. Vreau sa traiesc! Vreau sa iubesc (preferabil o persoana potrivita)! Vreau sa ma bucur de viata asta ce trece atat de repede si cel mai mult.....vreau sa nu mai plang...dar inca nu am invatat cum sa-mi opresc lacrimile ce curg mereu, mereu...imi umfla ochii si nasul si imi dau dureri de cap. Pentru cei din jur durerea mea si lacrimile mele ar putea parea prostii, dar pentru mine.....s-a naruit o lume (acum ceva vreme) si eu nu reusesc sa ma mai adun din ruine. Sper in mai bine; cred ca Dumnezeu ma va ajuta sa scap, dar sper sa nu innebunesc pana atunci.

Poveste I

A fost odata ca niciodata o fetita. O fetita incapatanata si cu o personalitate puternica, pe care parintii, bunicii si toate rudele o iubeau mult, mult. Copilaria si-a petrecut-o in mare parte la bunici, la tara, langa un oras mic, intr-un satuc si mai mic. Toata copilaria a simtit ca viseaza; totul era atat de frumos: casuta mica a bunicilor, aflata la marginea satului, pasarile si animalele din curte (le stia pe fiecare si impreuna cu fratele ei alesese si nume pentru fiecare vietuitoare in parte), viata linistita si fara griji, copilaria cu putinul ei din vremea aceea, dar atat de dulce copilarie. Se trezea in diminetile de vara in ciripit de pasarele, vedea soarele inaltandu-se pe cer, iesea in poarta si vedea in fata dealuri cu pasuni, cat vezi cu ochii, in stanga dealuri impadurite, iar in dreapta, de-a dreptul padurea. Diminetile erau preferatele ei: rasaritul soarelui, roua perlata de pe firele de iarba, vrabiile si randunelele zgomotoase, bunica cu o mamaliga mare si calda asezata pe masa, alaturi de lapte, branza, smantana si oua moi, bunicul care batea coasa pe nicovala, pregatindu-se de o noua zi de munca la camp. Iar diminetile de iarna erau cu miros de cartofi rumeniti pe plita, mere coapte, seminte de dovleac si vin fiert cu scortisoara. Uneori erau si dimineti ploioase si urate, dar atata timp cat in soba ardea focul, in casa era cald si bine, bunica tesea la razboi si bunicul hranea animalele apoi venea in fata sobei si desfacand porumb, sau spargand nuci incepea sa spuna povesti ce i se pareau fantastice, despre razboi si rusi si nemti si cazemate, despre vremuri grele din timpul razboiului, dar si despre bucuria si mandria de a lupta pentru tara ta, pentru libertate si pentru pamantul stramosesc.
Si mai erau si diminetile in care fugea repede in gradina imensa din spatele casei, isi lasa papuceii la portita si mergea desculta prin iarba, culegand roua pe talpi, strabatand cararea plina de pruni, trecand pe langa marul urias cu mere varatice, dulci si parfumate, vizitand si via ce adapostea printre butuci si vita, un piersic cu crengile plecate de bogatia roadelor, lua in fuga o pruna, un mar, o piersica....rupea un porumb cu matase rosie si unul cu matase galben aurie si isi facea doua papusi cu care planuia sa se joace dupa-amiaza, cand soarele dogorea si isi gasea salas sub nucul cel mare si batran din curte, nucul cu cele mai bune nuci pe care le-a mancat vreodata. Si fetita a crescut, a invatat sa citeasca si iubea zilele in care isi lua cartea, ("Viata la tara" - Duiliu Zamfirescu - una din preferatele ei, citita si rascitita) si mergea in gradina, pe iarba moale, presarata cu floricele de toate culorile si aromele si statea acolo, captivata de poveste, ore in sir. Iubea fiecare coltisor din casa, curte, sau gradina; astepta cu bucurie fiecare sfarsit de saptamana sau vacanta, ca sa fuga catre "dumbrava ei minunata". Apoi, deodata, a trebuit sa creasca si sa inteleaga lumea, brusc; intr-o noapte s-a trezit si l-a vazut pe bunicul ei drag plangand; bunica nu mai era. Cum s-a intamplat...nu a reusit sa-si dea seama nici pana in ziua de astazi; seara cand s-a culcat, bunica se plangea ca o dor rau picioarele si "o inteapa inima".....si apoi, la cateva ore....s-a dus. Nu a stiut cum sa reactioneze; nici macar nu a plans pentru ca nu stia exact ce inseamna "moartea"; era ceva nou si nu stia cum sa reactioneze, asa ca a fost linistita si rece; au mai fost vacante si weekend-uri apoi, dar nu au mai fost la fel; tot timpul a lipsit ceva, cineva mai exact. Dar anii au trecut, viata si tineretea au mers mai departe, toata dragostea s-a canalizat catre unicul bunic ramas, insa a venit ziua in care a trebuit sa il lase batran si singur si sa plece departe, la scoala. La inceput, vizitele acasa si la bunic erau dese, apoi s-au tot rarit, pana au ajuns la 2 pe an si atunci pe fuga isi gasea bunicul cu lacrimi de bucurie in ochi si il lasa cu lacrimi de tristete; nu a vazut vreodata o imagine mai trista, decat aceea a bunicului cu ochii mici, cu barba carunta si cu lacrimi siroind pe obrazul brazdat de anii grei.
....................

Imi pare rau

Imi pare rau daca am scris ceva ce a suparat sau a ranit pe cineva; imi pare rau ca am crezut ca ideea de a tine un "jurnal" aici a facut rau cuiva. Mie nu mi-a adus mai multa liniste si fericire iar celorlalti le-a adus dezamagire. Sorry.

Concurs Ka Bea :)

Multumesc frumos Zu pentru leapsa  >:d< !!! Nici nu stiam ca cineva citeste "aberatiile" mele de pe aici, asa ca multumesc. Dupa cum se observa, nici nu prea ma pricep si nu am reusit sa descopar "tainele scrisului pe blog" (trebuie sa mai exersez). Imi plac concursurile, mai ales daca e vorba de....ceva frumos mirositor, parfum, cremuta :). Asadar descopar cu placere produsele Ka Bea si particip, tot cu mare placere si la concurs.
Mie imi plac aromele dulci, dulci chiar duse la extrem, precum si cele florale si citrice; imi place mirosul de iasomie, trandafir, frezie,vanilie, ambra, santal, portocal. Marea mea problema legata de parfumuri este acea ca nu orice esenta "merge" pe pielea mea; anumite arome ce imi plac mult, pe piele, nu numai ca nu persista, dar isi schimba complet mirosul in cateva minute de la aplicare.(la fel cum unele bijuterii de argint(doar unele), oxideaza si devin negre, in numai cateva ore de purtare).
Intotdeauna am fost fascinata de mirosul natural al pielii fiecarei persoane. Retin si pot identifica multi oameni doar simtindu-le mirosul (si nu ma refer aici la parfumul pe care il poarta ci pur si simplu la mirosul pielii lor). La fel stiu mirosul fiecarei case; inca de cand eram mica, stateam in balcon si stiam ce vecin a deschis geamul, pentru ca distingeam usor mirosul casei vecinului de jos, din stanga sau din dreapta. Tot micuta fiind, stateam la bunici si mi se facea dor de mama si atunci luam rochia pe care o purtase cu cateva zile in urma, ii simteam mirosul si ma linisteam. :) Inca stiu mirosul primului baiat de care m-am indragostit si il asociez cu mirosul dragostei :)
La fel ca multi altii, ador mirosul de copil, de bebelus, dulce-acrisor.
Azi fiind ultima zi de concurs, din pacate nu mai am timp sa cercetez sa vad cine e inscris deja si cine nu, plus ca nici nu stiu multa lume pe aici, asadar cred ca la mine se inchide cercul de leapsa. (sau daca imi puteti sugera pe cineva, eu o dau bucuroasa mai departe :)