Privirea inainte, oftatul inabusit, lacrimile inghitite si.....tot inainte

Daca stie cineva sentimentul ala in care, desi te simti sfasiat si deznadajduit, pozezi happy, zambitor, implinit si fericit...........ei bine, cam pe aici sunt eu acum. Nu, nu ma plang si o sa incerc sa nu o mai fac, doar ca ma simt cumva.......o prefacuta. Incerc sa ma mint pe mine si pe cei din jur, ca nu mai sufar. Daca pe cei din jur reusesc sa-i mai....pacalesc, cu mine e cel mai greu. Si stiu ca orice as face si oricat timp ar trece, sentimentele mele vor ramane mereu acolo si oricat as incerca sa imi fac vise si sperante noi, ce nu mai au legatura cu trecutul, inca ma bantuie noaptea in somn si in vise, dimineata cand deschid ochii si seara cand incerc sa adorm, visele si iluziile mele pierdute, acelea in care mi-am pus tot ce am avut eu mai bun, tot sufletul meu si toata nadejdea. Dar.....lasa...o sa treaca ....sau cel putin asa incerc sa ma mint, sa imi sterg repede lacrima ce curge pe obraz gata gata sa-mi strice machiajul (sub care incerc sa-mi ascund tristetea), sa ridic capul si sa pasesc increzatoare, tropain cu tocurile mele inalte (pe care ma cocot ca sa nu mai vad amaraciunea). Asa imi vine sa las totul si sa fug departe, undeva unde toate astea sa nu ma mai poata ajunge, sa fiu un om nou intr-o lume noua!